Lipsa de somn e o problema universala pentru toti tinerii parinti. Daca si inainte aveai probleme cu dormitul acum, cand bebe are nevoie constant de tine, nu reusesti sa te relaxezi si sa atipesti? Sau, si mai si, bebe doarme dus dar tu nu reusesti sa inchizi ochii?

 

Iata doua exercitii simple care te vor ajuta sa-ti recapeti energia:

 

  • Intinde-te pe podea cu spatele drept si ridica-ti picioarele la un unghi cat mai apropiat de 90 grade, sprijinindu-le de perete. Tine-ti mainile lipite de podea, cu palmele in sus, si ramai in pozitia asta timp de 1 sau chiar 5 minute. Acest exercitiu ajuta la imbunatatirea circulatiei si elimina tensiunea din umeri si spate.
  • Inchide ochii, indreapta spatele si inspira adanc, cat poti de incet. In acest exercitiu inspiri pentru 5 secunde, 2 secunde tii aer in plamani, apoi expiri timp de 5 secunde – e un proces care-ti relaxeaza diafragma si iti curata gandurile. Repeta-l de 5-10 ori intr-un loc linistit si vei simti literalmente cum literalmente cum se topeste stresul, iar oxigenul te va ajuta sa resimti mai putin oboseala.

 
 

 

Bineinteles, si dieta este o componenta majora in starea ta de spirit, dar cand sa te ocupi de ea? Nu e asa greu, trebuie doar sa apelezi la cateva „trucuri”. O tanara mamica (si bineinteles sotul ei) au nevoie de mancaruri gatite delicioase si pline de nutrienti, astfel incat sa aiba energie pentru provocarile aduse de bebe.

 

Atunci cand gatesti , poti pregati mese in avans, pe care le poti pastra apoi la congelator si dezgheta cand ti-e pofta. Sau invita-ti o prietena buna si gatiti impreuna! Puteti face cu randul sa stati cu ochii pe cel mic si te bucuri si tu de o binevenita pauza de socializare.

 

Daca vrei ceva fresh, atunci cand ai mai multe momente libere creeaza 5-6 caserole cu snack-urile preferate: bucati de fructe, rosii, castraveti, felii de branza, cubulete de sunca, pe care sa le ai la indemana in frigider.

 

In cazul in care cel mic plange des si esti atat de obosita incat ai senzatia ca nu mai rezisti sa auzi acel sunet, nu-ti fie rusine sau frica sa folosesti o pereche de casti si sa asculti muzica in timp ce-l legeni. Atunci cand mami se relaxeaza si e fericita, acea stare de bine trece si la bebe!

 

Pana la urma, acela este cel mai important sfat dintre toate: ai grija de tine pentru a putea avea grija de cel mic. Daca mami si tati zambesc si se odihnesc, bebe va fi muuult mai incurajat sa faca la fel!